Bebe zgarie, ciupeste si musca

De ceva vreme am mainile pline de vanatai, fata de zgarieturi, iar alaptatul e uneori dureros, pentru ca bebe musca cu cei doar 2 dintisori ce-i are. Nu inteleg exact de ce face asta, se pare ca de cele mai multe ori cand ma musca (si ma doare ingrozitor), nu-i este neaparat foame, si mai mult se alinta, si, poate, asociat cu necesitatea de a roade pt ca asteptam si alti dintisori sa apara, ma musca ca pe o jucarie de dentitie
In timp ce suge, nu inteleg de ce, ma ciupeste ingrozitor de tare, de ma invinetesc. Ba de san, ba de brate, ba de piept, gat, etc. Parca e un fel de a-mi arata cu cata placere mananca, nu stiu....voi patiti asa ceva?
Acelasi lucru il patesc si cu zgariatul....desi ii tai unghiutele la 2-3 zile, cand ne jucam, are placerea de a ma zgaria pe fata, razand , deci nu cu intentie de razbunare, sau la suparare. Dimineata, pentru ca eu dorm cu ea in pat, imi baga manutele in gura sa ma trezesc si eu, si de multe ori mi-a zgariat si gingiile pana sa apuc eu sa-i trag manuta. Pe fata mai tot timpul am 1-2 sgarieturi, si nu apuca sa se vindece una ca imi face alta

Uite de asta nu pot intelege cum unele mamici spun ca alaptatul este o placere. Pentru mine a fost mai intotdeauna un chin, cam in genul cum povestesti tu. Uneori (pe timpul noptii) ma mai trezeam si cu o mana peste ochi, de vedeam stele, ca sa nu mai vorbim de cate picioare in burta mi-a tras. Cu toate acestea inca alaptez (pe timpul zilei doar).

ALAPTAREA ESTE O PLACERE!!!!

Zgariatul, ciupitul, muscatul, lovitul NU

Atunci cand muriti de dragul cuiva nu strangeti din dinti? Eu una da. Nu de putine ori au fost momentele in care imi venea sa imi musc copiii.

Sa nu uuitam de eruptille dentare. Presiunea pe gingie ma ajuta si pe mine ditamai muierea la eruptia ultimei masele de minte. Acesta ar putea fi un alt motiv pentru care musca.

@ioanaa, am gresit cand am lasat-o pe thea sa ma muste. Si a continuat pana tarziu. Cu Lucas nu am mai procedat la fel. Ma muscase la 10 luni. L-am impins din brate si pe cel mai ferm ton si expresie i-am spus sa nu mai ma muste, asta daca mai vrea sa suga. Cateva secunde nu l-am lasat sa se apropie de timp in care cu cuvinte simple i-am explicat cat de tare ma doare si de ce.

@eliza...cum adica noaptea iti dedea picioare in burta?

Evident, alaptatul este si ramane o placere pentru mine. Muscatul e o chestiune relativ noua, si nu se intampla intotdeauna. Dupa cum am spus, mai degraba cand nu ii e neaparat foame, si se alinta doar, si probabil, cum zicea Lore, de drag. Si mie-mi vine sa o musc de drag de multe ori, dar ma controlez pt ca stiu ca doare, insa ce control sa cer la un copil de 10 luni?
Iar cu zgariatul, tot asa....simt ca ma zgarie de placere si de drag, inconstienta ca e dureros....
Lore, cred ca o sa incerc si eu sa-i explic ferm si cat mai simplu ca ma doare, asta imediat dupa ce se intampla , ca sa faca conexiunea intre cauza si efect. Cred ca bebelusii inteleg mai mult decat credem noi.
Eliza, picioarele si mainile ce le primesti in timpul noptii sunt chiar inocente, adica bebe nu e nici macar treaz, nu poti sa-l invinuiesti ca are un somn mai agitat, sau ca nu isi controleaza miscarile in somn. Asa sunt unii oameni, chiar si maturi! Stiu sigur ca am o verisoara cu care am dormit la un moment dat o noapte, si mi-am primit atatea picioare si maini de a fost un cosmar, iar ea, o delicata de fel, habar n-a avut de dimineata cand i-am spus!
Insa cu muscaturile si zgarieturile mele e altfel, cred ca se poate indrepta. :>>:

Poate cazul meu e diferit. Pentru mine alaptatul a fost mai tot timpul dureros. Sigur ca imi este nespus de drag cand il vad cum suge, de aceea suport strangand din dinti si merg mai departe, dar placerea este doar vizuala, ca sa zic asa, pe cand durerea e fizica. De cand are si dintisori imi raman urmele dintilor lui pe mamelon dupa ce suge, atat de strans tine.
Pana acum o luna (deci de la nastere si pana acum) sugea si noaptea, de 5-7-10 ori pe noapte, era un chin. Se trezea nervos, plangea si dadea cu mainile si picioarele in mine pana ii dadeam sa suga ca sa-l adorm la loc. Cu toate ca dormea intre noi, nu se ducea niciodata spre tati, dormea pe perna mea, iar eu pe ce mai ramanea din pat. Acum o luna insa am ajuns la disperare, simteam ca innebunesc daca mai continui asa. La sfatul celei mai bune pediatre plus o documentare pe subiect, am luat atitudine. La ora de culcare l-am pus in patutul lui, am inchis usa, iar noi ne-am culcat in cealalta camera, fara a mai intra. Bineinteles ca la inceput a plans, a protestat, dar acum, dupa o luna, seara nu mai plange deloc, iar in timpul zilei (inca mai doarme de 2 ori) scanceste un pic, in semn ca nu-i convine, insa a invatat sa adoarma singur! Si mai mult decat atat, doarme mult mai bine si nu se mai trezeste deloc noaptea, iar ziua doarme cate 2 ore legate, ceea ce inainte nu se intampla, se trezea de regula dupa 30' si apoi tot din 2 in 2 ore sau si mai des. Cu siguranta ca eu l-am invatat asa, pt ca saream la cel mai mic scancet, insa slava Domnului ca mi-am dat seama in cele din urma si am reusit sa rezolvam aceasta problema.
Acum mai suge cam de 4 ori pe zi si voi contiuna sa alaptez pt ca stiu cat de bine este pt el.
Mie nu-mi vine sa-l musc, oricat de drag imi este. Am mai auzit de "obiceiul" asta.
PS: Scuze daca am divagat de la subiect.

@ Eliza, pediatra ta are o problema si tu ai una si mai mare: lipsa informarii. Pentru ca problemele tale cu copilul se datorau unei pozitii incorecte de supt si... cam atat. In loc sa cauti ajutor pe partea asta, ai nimerit pe mainile unei dezaxate care te-a sustinut sa-ti torturezi copilul. Nu te culca pe o ureche, vei culege roadele atitudinii tale peste niste ani cand nu vei sti de ce copilul tau va avea probleme cu scoala sau cum de va visa urat in fiecare noapte, sau de ce nu te are ca prietena. Nu-ti imagina ca s-a acomodat atat de usor cu noua situatie, singurul luru pe care l-a invatat a fost ca nu-l asculta nimeni, ca nu-l iubeste nimeni si ca orice tentativa a lui de a comunica (vezi slabele lui proteste la somnul de peste zi) se lovesc de cea mai rece si sadica absenta. Pana la un an si 8 luni (aproximativ), disparitia parintelui din raza vizuala echivaleaza cu disparitia acestuia din universul fizic. Pentru copilul tau, tu ai murit in fiecare seara. N-ai facut decat sa-l zgudui, nu stii cat de speriat va fi fost el acolo singur, adu-ti aminte de teama ta viscerala de bau-bau, de unchiul x sau de tiganul care te ia cu sacul si vei avea o mostra din ce a simtit copilul tau in fieare seara cand a fost inchis in camera. Copiii aparent linistiti in asemenea situatii nu sunt decat paralizati de groaza. Isi insusesc noua stare, dar asta nu inseamna ca li se face un bine. Imi pare rau pentru micutul tau, pentru ca el e cel fara aparare. A-ti parasi copilul, mai ales asa cum ai facut-o tu, fara explicatii si fara vreo pregatire prealabila, este un abuz. Echialeaza cu bataia crunta.

Am gresit mult cu primul copil. Si eu imi lasam fetita sa planga pana nu a mai plans. Nu vrei sa stii cat trag acum si nu a implinit 5 ani! Ma lasasem invinsa de sfaturile proaste, acele proaste sfaturi atata de usor de urmat. Regret!!!!

La un momentdat la asa discutii sau subiecte nu mai spuneam nimic. Simteam ca e inutil. Dar poate ca nu e. La urmatorul copil poate iti vei aminti aceste discutii.

Intr-adevar copilul este prost pozitionat la san.

Stii animalele de la zoo capturate si inchise? La un momentdat se obisnuiesc si nu mai ies din cusca nici daca aceasta este deschisa. Te-ai intrebat vreodata de ce? Sau daca e normal? In situatia de fata vei ajunge sa te bucuri de un copil introvertit, nesigur pe el si foarte probabil complexat

Pentru Zoozie: Am ramas cu un gust amar, cateva zile nici n-am considerat ca merita efortul sa reactionez in vreun fel. Din pacate problema e la tine: te crezi experta si prin urmare si in masura sau chiar indreptatita sa judeci pe altii. Tot din pacate ai inteles (sau ti-ai imaginat) complet gresit situatia. Chiar si asa, nu cred ca o cunosti pe pediatra ca sa spui ca are o problema, ca e dezinformata sau ca e dezaxata. Nici pe mine ca sa spui ca imi torturez copilul, ca nu-i ascult nevoile, ca nu-l iubesc, ca-l tratez cu cea mai rece si sadica absenta, ca-l sperii cu prostii gen bau-bau, tigani sau altele, ca l-am parasit sau abuzat in vreun fel ce echivaleaza cu bataia crunta. Cred ca ar trebui sa-ti mai revizuiesti limbajul si atitudinea. Ai dat un raspuns deplasat. Cu asta am incheiat. Nu vreau sa spun mai multe.

Pentru restul lumii mai fac cateva completari.
Nu e nevoia de a ma justifica in nici un fel, ci ma gandesc ca poate se regaseste cineva intr-o situatie similara. Asta e motivul pt care am scris si prima data, desi nu era o chestiune chiar la subiect.

Asadar:
- In timpul noptii copilul se trezea pentru ca ne simtea pe noi miscandu-ne, sau pur si simplu pt ca isi schimba el pozitia, insa intotdeauna devenea constient de aceste miscari care il deranjau. Se enerva ca se trezeste de atatea ori si nu se putea odihni si reactiona destul de violent (daca nu interveneam rapid) prin cunoscutele "tantrums". In plus, credea ca e de datoria mea sa-l adorm. Singurul mod in care l-am adormit intotdeauna a fost la san (greseala mea!), iar faptul ca pt mine alaptatul a fost dureros nu are nici o legatura cu decizia pe care am luat-o. Cu siguranta ca e vorba de o atasare defectuoasa, insa am continuat pana acum si continui sa-l alaptez (nu cred ca mai pot imbunatati ceva acum, la varsta asta), niciodata nu am luat in considerare varianta laptelui praf.
- Trecerea spre somn o fac lin, prin jocuri linistite, cantecele, alaptat, lumina difuza, vorbesc mult cu el si-i spun din timp si ii repet ca mergem la somnic, astfel incat cand ajunge in patutul lui este linistit.
- Se simte foarte bine cu acest program clar, ziua e vioi, nu mai are cearcane, noaptea doarme fara sa se mai trezeasca, in jur de 10 h 30' (aprox. de la 20:30 la 7:00), iar ziua inca de 2 ori cam cate 1h 50' (intre 10 -12 si 15-17).
- Nu toti copiii sunt la fel! Nu toti au probleme de somn si nu tuturor li se potriveste aceasta metoda. Eu am aplicat-o la recomandarea pediatrei si dupa ce am citit o carte de vreo 500 de pagini despre problemele de somn la copii si metodele terapeutice potrivite fiecarei probleme, in functie si de varsta. In nici un caz nu am actionat la sfaturile "binevoitorilor" sau citind pe forumuri ce a facut X sau Y cu copilul ei.
- Mie imi place filosofia "attachment parenting", insa in acest caz a fost nevoie de "detachment parenting". Copilul a reactionat mai bine cand a fost incurajat sa fie independent, a capatat incredere in sine pt ca a invatat ca poate adormi si singur (si doarme mult mai bine), neavand nevoie cu ajutorul meu. Ii place ca are locul lui unde nu-l deranjeaza nimeni.
- Nu suntem super-parinti, nu le stim pe toate si mai facem si greseli. Insa cand vine vorba de decizii importante ne documentam, le luam in cunostinta de cauza si ne asumam raspunderea. Invatam in permanenta.

Eliza, eu te felicit ca te-ai documentat si ai luat decizia corecta. Acum, si voi si copilul sunteti mult mai relaxati, multumiti, odihniti ca inainte.

Eu, din prima zi cind am venit din maternitate acasa, mi-am culcat copilul in patutul lui. Avind doar 2 camere, in dormitor dormeam eu cu copilul iar sotul dormea pe canapea in sufragerie. Noi, n-am vazut rostul sa culcam copilul in pat intre noi, a doua zi, sotul trebuia sa fie odihnit la servici ca sa poata sa munceasca. Cumparaturi, curatenie si mincare facea sotul meu. De aceea, nu-i inteleg pe cei care ridica in slavi culcatul copilului in pat intre parinti. Eu cred ca-i vorba despre : sa moara si capra vecinului :>>:

Dupa cum ai povestit vad ca copilul s-a acomodat foarte bine cu noul program. Mergi inainte fara frica, sunt convinsa ca faci ce iti spune inima ta de mama care vrea intotdeauna binele copilului ei.